scrolltotop

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Presiunea uşoară pentru deprecierea leului va continua în perioada următoare

Presiunea uşoară pentru depreciere va continua în perioda următoare în ceea ce priveşte moneda naţională, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, secretar general al CFA România.

”În ultimele luni, leul a evoluat în corelaţie cu monedele din regiune, atât în termeni de volume de tranzacţionare, cât şi de apreciere. Trendul recent arată o oarecare decorelare de regiune. Cred că presiunea uşoară pentru depreciere va continua în perioda următoare. Deocamdată, beneficiem de atitudinea pro risc din pieţele europene şi cea de expectativă din cele americane şi asiatice. Relativa acalmie de pe pieţe indică, deocamdată, o anumită apatie investiţională. Dar, istoric, septembrie este luna cea mai defavorabilă pieţelor, regulă care se încăpăţânează să se confirme an după an”, a spus Mitroi.
Potrivit acestuia, pieţele financiare nu apreciază reducerea de TVA recentă şi sunt în continuare sceptice cu privire la tracţiunea de creştere economică doar parţial şi conjuncturală oferită doar de exporturi. ”Din nefericire, cea mai mare parte a acestora se îndreaptă spre Uniunea Europeană, fără beneficii de TVA pentru noi. Singura soluţie (şi cea mai dificilă) pentru noi este să reducem partea economiei de stat în favoarea celei private. Aşa, avem imediat joburi şi creştere economică. Altfel, vom folosi orice motiv să amânăm reformele structurale ale economiei de stat. Acest balast ineficient consumă energie economică şi venituri, care ar fi putut echilibra deficitul de fonduri din sistemul sanitar şi educaţional. În plus, economia de stat nu mai face nici investiţiile cu efect multiplicator minimal. Din păcate, managementul de deficit asigură sustenabilitatea finanţelor publice, dar nu şi eficienţa acestora”, a precizat Mitroi.

Link: http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/220783-Mitroi-CFA-Romania-Presiunea-usoara-pentru-deprecierea-leului-va-continua-in-perioada-urmatoare.html
Sursa: www.agepres.ro; 6 septembrie 2013; autor Florin Bărbuță



miercuri, 4 septembrie 2013

Un nou BOOM in piata rezidentiala din Cehia: la noi de ce nu se poate?

Piata rezidentiala din Republica Ceha traverseaza un nou boom si a revenit la nivelurile record din perioada de dinainte de criza, dupa reducerea puternica a dobanzilor la creditele ipotecare, care au ajuns in luna iunie la o medie de 2,95%, fiind influentate de decizia bancii centrale de a diminua rata dobanzii cheie pana aproape de zero.
Potrivit analistilor, boom-ul actual poate fi considerat mai degraba o vanatoare de credite ipotecare ieftine si nu un balon speculativ, deoarece cumparatorii cauta in general locuinte, si nu proprietati pe care sa le vanda ulterior la preturi mai ridicate. Dobanda medie la creditele ipotecare din Cehia a coborat in iunie la un minim istoric de 2,95%, fata de 3,61% la jumatatea anului trecut. Spre comparatie, dobanzile medii in forinti si lei depasesc 8%, in timp ce in Ucraina ajung la 20%.
Bancile din Cehia au acordat in prima jumatate a anului 45.543 de credite ipotecare, in valoare totala de 74,3 miliarde coroane (2,9 miliarde euro), fata de 35.780 credite in valoare de 59,8 miliarde coroane in aceeasi perioada din 2012. In primul semestru al anului 2007, varful istoric al pietei cehe, bancile au acordat 45.505 credite ipotecare, in valoare de 75,7 miliarde coroane.

Exista si in Romania contextul care sa permita o astfel de decizie?

"Probabil ca BNR va face uz de reducerea dobanzii cheie pentru ca au asteptari inflationiste si reprezinta un ciclu de relaxare necesar in contextul unui somaj in crestere si a incertitudinii economice. Fiecare punct de crestere a ratei somajului ar trebui compensata cu un punct de scadere a dobanzii de politica monetara, astfel incat sa creeze un efect neutru al somajului asupra cresterii economice", apreciaza analistul ecconomic Adrian Mitroi, vicepresedinte AAFBR.
In orice caz, mai spune Adrian Mitroi, "in macroeconomia curenta, corelatia nu mai este acelasi lucru cu cauzalitatea. De aceea, reducerea dobanzii cheie este mai mult o relatie importanta in finante si conteaza mai putin pentru impulsionarea activitatii de finantare a pietei rezidentiale si implicit a economiei, in contextul in care majoritatea creditelor mari si a tranzactiilor sunt in euro. Dar, ajuta la nivel de perceptie. Daca avem dobanzi mai mici, creste volumul de active tranzactionate si a fluxurilor financiare, perceptia de bilant - avutie este mai mare, totodata, si permite astfel o capacitate de indatorare mai mare, ceea ce amplifica propensitatea spre consum si investitii".

Sursa: www.wall-street.ro; 28 august 2013; autori Cristina Mihai și Marius Alexandru Stanciu