scrolltotop

miercuri, 4 iunie 2014

Harta contribuţiilor la buget. Unele judeţe au adus bani doar cât o singură companie



Evaziunea şi gradul slab de colectare a taxelor şi impozitelor sunt doar câţiva dintre factorii care explică de ce veniturile României sunt în continuare mici, iar creşterea PIB nu se vede în încasări. În plus, activitatea economică scăzută în 17 judeţe din ţară a însemnat că bugetul naţional a primit de la aceste unităţi administrative contribuţii mai mici de un miliard de lei.
Prin comparaţie, aproape două treimi din veniturile in buget se trag de la marii contribuabili şi din Bucureşti.
Capitala produce singură 17% din bugetul naţional. Bucureştiul conduce detaşat în clasamentul celor mai mari contribuabili din 2013 la bugetul României, cu peste 30 de miliarde de lei.
Pe locurile doi şi trei se află judeţele Constanţa şi Cluj.
„Constanţa este clar pe o pozitie excepţională din punct de vedere al infrastructurii. Clujul a investitit masiv şi a înţeles conceptul, gândiţi-vă că are un cluster pe IT acolo”, spune analistul economic Adrian Mitroi.
Alte 17 judeţe au contribuit cu sume mai mici de 1 miliard de lei. Sunt şi cazuri în care un întreg judeţ a adus în buget tot atâţia bani cât o singură companie. De exemplu, cel mai mare exportator al României a plătit anul trecut taxe şi impozite de peste 500 de milioane de lei, tot atât cât au contribuit şi judeţele Călăraşi sau Mehedinţi.
Analiştii susţin că gradul slab de colectare a taxelor şi evaziunea atârnă greu în aceste cifre.
„Produsul Intern Brut, creşterea lui, substanţială şi foarte bună anul trecut, de 3,5%, cea mai mare din Europa, nu se vede şi în creşterea de venituri cum ar trebui să se vadă. În primul rând evaziunea este de vină. Suntem la acea cifră fatidică de 30% din PIB. Evident, suntem o economie care nu colectăm nici TVA, din nefericire nici impozit pe profit, avem mari deficienţe la această colectare”, susţine Adrian Mitroi.
Bugetul de venituri al României a fost de 173 de miliarde de lei anul trecut, iar aproape jumătate din bani au venit de la cei 2.500 de mari contribuabili, aşa cum sunt denumite companiile de mari dimensiuni.

Cele mai mari contribuţii la bugetul naţional - în 2013:

Bucureşti: 30,4 miliarde de lei

Constanţa: 5,9 miliarde de lei

Cluj: 4,3 miliarde de lei

Contribuţii mici la bugetul naţional - sub 1 miliard de lei în 2013:

Vâlcea

Olt

Brăila

Gorj

Botoşani

Vrancea

Vaslui

Bistriţa

Covasna

Caraş Severin

Giurgiu

Ialomiţa

Sălaj

Tulcea

Teleorman

Mehedinţi

Călăraşi





Video

Link: Harta contributiilor la buget 
Sursa: www.digi24.ro; 3 iunie 2014

 

marți, 3 iunie 2014

”Orizont European” pe TVR i cu Adrian Mitroi_2 iunie 2014

luni, 2 iunie 2014

”În linia întâi” pe TVR 1 cu Adrian Mitroi_30 mai 2014

din minutul 27

În linia întâi